20 februarie. Ziua dezrobirii romilor. Astăzi nu celebrăm doar o dată din calendar. Celebrăm un moment de memorie morală.
În 1856, prin legea adoptată în Țara Românească, se încheia formal un proces început treptat în deceniul anterior și se punea capăt unei instituții care marcase adânc societatea românească: robia romilor. Timp de aproape cinci secole, în spațiul Principatelor Române, romii au fost supuși unui regim juridic care îi transforma în proprietate. Hrisoavele, pravilele, actele de vânzare și de danie îi consemnau alături de vite, pământuri sau odoare.
Însă istoria nu este doar memorie afectivă. Este și memorie juridică.
Robia nu a fost un accident izolat, ci o realitate normativă. Romii erau clasificați în funcție de apartenența la domnie, la mănăstiri sau la boieri. Dreptul îi fixa într-o condiție ereditară, transmisă din generație în generație. Libertatea nu era un dat, ci o excepție. Demnitatea nu era recunoscută, ci negată prin însăși structura legii.
De aceea, dezrobirea din 1856 are o forță simbolică uriașă: ea arată că legea poate fi și instrument al reparației. Că dreptul, care poate consfinți nedreptatea, poate deveni și vehicul al emancipării. Reformatorii vremii – oameni precum Mihail Kogălniceanu și alți reprezentanți ai generației pașoptiste – au înțeles că modernizarea Principatelor nu putea coexista cu o instituție care contrazicea ideea de cetățenie și egalitate în fața legii.
Nu întâmplător, dezrobirea precede Unirea și se înscrie în același orizont de modernizare europeană. România care începea să se contureze avea nevoie de o temelie morală nouă. Libertatea romilor a fost parte din această reconstrucție.
Și totuși, adevărul trebuie spus până la capăt: dezrobirea a însemnat eliberare juridică, dar nu și integrare socială. Foștii robi au fost adesea lăsați fără pământ, fără resurse, fără politici publice care să faciliteze tranziția spre o viață autonomă. Libertatea a venit fără infrastructura necesară pentru a o face deplină. Iar această ruptură istorică a generat marginalizări care s-au perpetuat, sub alte forme, până în contemporaneitate.
A recunoaște acest lucru nu înseamnă a diminua parcursul național. Înseamnă a-l maturiza.
Patriotismul autentic nu este o narațiune sterilă despre un trecut fără umbre. Este capacitatea de a privi istoria în integralitatea ei – cu luminile și cu rănile sale. Este forța de a spune că identitatea națională nu este slăbită de adevăr, ci întărită de el.
Romii nu sunt o notă de subsol a istoriei românești. Ei sunt parte a țesăturii ei vii. De la meșteșuguri la muzică, de la tradiții comunitare la contribuții culturale și artistice, prezența romă a modelat spațiul românesc într-un mod profund și adesea insuficient recunoscut. Diversitatea nu este o concesie modernă, ci o realitate istorică a acestui pământ.
Astăzi, când vorbim despre egalitate de șanse, acces la educație, incluziune socială, combaterea discriminării, nu facem un gest abstract. Continuăm, în fond, procesul început în 1856. Transformăm libertatea formală în libertate substanțială. Dăm conținut juridic și social unui principiu care, odată, a fost doar proclamat.
Ziua Dezrobirii Romilor este, în esență, o zi despre responsabilitate colectivă. Despre cum o societate își asumă trecutul și își proiectează viitorul. Este o zi în care ne amintim că demnitatea umană nu este negociabilă.
Că legea trebuie să fie expresia egalității, nu a ierarhiei. Că libertatea nu poate fi fragmentată pe criterii etnice, sociale sau istorice.
La 170 de ani de la dezrobire, provocarea noastră nu mai este abolirea unei instituții juridice. Este abolirea prejudecăților. Este consolidarea unei culturi a respectului și a solidarității. Este capacitatea de a construi o Românie în care niciun copil să nu fie prizonierul originii sale, iar nicio comunitate să nu fie definită prin stereotip.
Astăzi nu marcăm doar sfârșitul unei nedreptăți.
Ne reînnoim angajamentul ca ea să nu se mai repete, sub nicio formă.
Pentru că maturitatea unei națiuni se măsoară nu doar prin momentele sale de glorie, ci și prin felul în care își asumă și vindecă rănile trecutului.
