Vorbim de Unire, dar ne batem joc de cetățenii români din Basarabia. Aceștia s-au trezit peste noapte cu buletinele anulate, ceea ce le restrânge drepturile cetățenești. Adică sunt cetățeni, dar pe jumătate. De ce? Datorită unei prevederi absurde care leagă cetățenia de o adresă și care îi obligă pe cetățenii din afara actualelor granițe să își inventeze domicilii.
Și așa românii de peste Prut trec prin așteptări de ani de zile, o sumedenie de acte și taxe, pentru a fi recunoscuți pentru ceea ce sunt: români.
Românii din stângă Prutului nu au renunțat niciodată la cetățenie. În 1940 România nu a fost în stare să îi apere și i-a abandonat cu lașitate pe mâna rușilor. Apoi România nu i-a ajutat cu nimic să scape de ruși, ci au reușit de unii singuri. Au cerut Unirea în 1991, iar ilici i-a refuzat. Iar acum își cer dreptul de a fi recunoscuți ca români care nu au renunțat niciodată, ci au fost abandonați.
Dacă vrem Unirea, cetățenia României ar trebui acordată tuturor cetățenilor Republicii Moldova la o simplă solicitare și un test de limba română și de cunoaștere a Constituției, indiferent de etnie sau de limba vorbită. România nu este un stat etnic, nu contează că ești maghiar, rom, găgăuz, evreu sau ucrainean. Trebuie să fim un stat modern, multi-etnic, incluziv, bazat pe cetățenie, drepturi, obligații, lege și buna contribuție la societate și economie. Iar trădarea pe care am făcut-o față de basarabeni în 1940, 1945 și 1991 trebuie reparată astăzi.



